Plâng precum o carte necitită de nimeni,
simt depărtarea.
Ochii cenuşii mă privesc mereu,
sunt iluzia acestui alb.
Totul este atât de limpede
încât nu-mi găsesc mana
O să mă vezi moartă precum o pasăre
Şi o să-mi simţi trupul greoi
O neagră imagine
Sunt oarbă si palma mea e o piatră
Singuratatea s-a așezat peste tâmple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu